Situația lui Gabi Tamaș va fi lămurită după întoarcerea Stelei de la Severin. Reacția impresarului: „Sper să nu fie vorba de o excludere”

Situația lui Gabi Tamaș va fi lămurită după întoarcerea Stelei de la Severin. Reacția impresarului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Manea, impresarul lui Gabi Tamaș, a precizat că situația jucătorului său va fi lămurită după întoarcerea echipei de la Severin, iar apoi Mirel Rădoi și Tamaș vor avea o discuție despre situația fundașului.

Agentul spune că e posibil ca fapta comisă de Tamaș să aibă repercursiuni mai grave, care ar putea duce până la excluderea definitivă a fundașului din lotul Stelei.

„Mirel, normal, era supărat, lipsa de la antrenament nu e un lucru tolerat. Așteaptă să se întoarcă echipa de la Severin și pe urmă o să aibă o discuție, normal. Am vorbit cu Valeriu Argăseală, mi-a comunicat ce s-a întâmplat. Va fi o amendă, dar atât deocamdată. Și-o asumă, n-are ce să facă, atâta timp cât nu a apărut la antrenament. Probabil că e vorba de 10.000 de euro. Nu este o amendă ușoară, dar și-o asumă. Sperăm să își revină cât mai repede și să facă uitat acest episod. Sper să fie vorba doar despre această amenda, să nu se ajungă la repercursiuni și mai grave. Sper să nu fie vorba de o excludere pe termen mai lung, dar orice e posibil. Nu cred însă că se va întâmpla așa ceva. Datoria mea este să încerc să aplanez orice problemă, iar în cazul în care măsurile vor fi mai drastice, să încerc să mediez între Gabi și clubul Steaua. Mai mult de atât nu pot să fac”, a spus Florin Manea la Sport.ro.

Impresarul a și glumit pe seama acestei întâmplări și a precizat că a găsit soluția pentru ca Tamaș să nu mai pățească un astfel de episod.

„O să-i cumpăr un ceas, îi iau acum unul cu cuc, o să-i iau un cuc din ăla care are goarnă”, a glumit impresarul.

Gabi Tamaș, fundaș pe care Steaua l-a transferat în iarnă după plecarea lui Lukasz Szukala, a fost protagonistul unui moment cu care campioana nu s-a mai întâlnit în ultima perioadă. Fotbalistul nu și-a făcut apariția la antrenamentul pe care Mirel Rădoi l-a condus vineri dimineață, motiv pentru care clubul a anunțat că împotriva lui Tamaș vor fi luate măsuri dure. Prima dintre acestea a fost excluderea din lot a fundașului pentru meciul pe care campioana îl va juca sâmbătă seară, la Severin, cu Pandurii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Zelenski a mers la Harkov în apropierea noii linii a frontului. Liderul ucrainean a descris situaţia drept extrem de dificilă
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×